Albastrul gol de necuprins
mare de opal îmi era
închisă cu țărmuri de ceață,
ruptă-n fâșii de vapoare

și porturi libere de vămi.
Când peste ape răsărit
soarele sărută dimineața
pe fruntea cu rouă.

Pe când numele tău amintea
de un ținut depărtat și exotic,
cu mâinile ridicate aduceam cerul acasă.

Atunci simțindu-mă răpitul norocos
scăpat din ghearele înstrăinării
am închinat imnuri Transilvaniei.