De când stau cu tălpile pe jar
tu-n mine focul îl stingi,

dincolo de noapte departe-n hău
margini de lume nu mai găsim.

Însămânțăm în grabă rana
cu steluțe gălbui,

am rămas cu tine
în ținuturile acelea străine,

port în gând cuvântul Domnului
și lacrima mamei de acasă,
în diminețile mele de nichel
curg dorurile pe apele copilăriei
și nu se mai termină.