Prin noaptea mea despletită
calcă o femeie desculță cu tălpile pe jar,
în cealaltă noapte pereche, a ta
sunt de pază lângă un lac
alături de alți bărbați ce-și pescuisc umbra
căzută în apă.

Cei ce mă privesc râd cu hohote
când se surpă malul pe care stau
cu sufletul mort.

Poate o să mă cheme c-un semn
înțelegându-mi jocul
prin care-mi trimit zilele acasă.
Nimeni nu bănuiește
c-o să mă înfrățesc cu voi toți
până trec munții-n Ardeal.