Iubirea, acest joc la care pierd mereu
Îmi mută inima dintr-al meu piept la tine
Și-mi lasă pe-un peron pustiu un suflet greu
S-aștepte în zadar un tren ce nu mai vine.

O noapte de nesomn și-o zi cu greu se scurg
În mine nori se strâng și ochii-ncep să plouă
Și plouă. Plouă trist în palidul amurg
Cu lacrimi care-n zori se schimbă-n stropi de rouă.

De chipul tău, iubire, sunt ochii mei orfani
Și crede-mă, mă sperii atunci când mă gândesc
Că poate-n următorii un milion de ani,
N-o să existe-o clipă când n-am să te iubesc!

Dar totul e-n zadar, nu pot iubi doar eu
Și știu, la tine-n suflet de mine nu e loc
Iubirea, acest joc la care pierd mereu
Îl joc în continuare. Nu știu de ce-l mai joc.