mă opresc înăuntrul ploii
lângă ochii tatei care poartă infinitul în ei
'make a wish' îmi spune brățara de la mână
iar eu îmi doresc să fi întâlnit propriul meu infinit
deschid inima și caut prin ea
oamenii mei îmi zâmbesc dinăuntru
dar eu răscolesc dupa mine și nu mă găsesc
la ce bun îmi spun crestând clipa cu gândul
din ea o fisură pleacă
se întinde spre toate clipele care vor veni
la ce bun strig spre mine
dacă niciun zâmbet din inima mea nu e purtat de propriul meu chip
un zid de oglinzi mi se-așează în față
ochii mei multiplicați mă privesc
văd în ei câteva iubiri câteva împliniri câteva primăveri
văd în ei un om cu toate visele lui
și un foșnet de frunze umbrindu-i somnul
îl simt deschizându-mi ochii
așezând un soare în ei
ai văzut vreodată ploaia dintr-un om îl întreb
în timp ce ploaia iese din mine...