poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-03-06 | |
o, așteptarea nu va înceta cînd ne vom vedea
n-am să pot ascunde că eu sînt omul vărgat, omul bătut cu vîna de bou a așteptării uneori îmi eram recunoscător pentru clipele în care mă înstrăinam de tine pentru furiile false pe care le simțeam împotriva ta pentru că puteam să mai respir prin așteptarea care ne despărțea; alteori cînd te îmbrățișam era un fel de spasm ca un înecat care încă scoate aer din gură ca un mort de foame care încă înghite în sec nimic frumos nu avea așteptarea mea în ochii mei se reflecta ceva din lumea din jur și puțin din treaba pe care o făceam mecanic dar în spate era perdeaua monstruoasă a așteptării, era cataracta din ochii cîinelui bătrîn mi-era imposibil să mă uit la cineva imediat și-ar fi dat seama ăsta așteaptă, nu vă bazați pe el e atins de aripa așteptării așteptarea, accelerator de particule și groapă de mraniță, căutarea umbrelor în carul cu noapte așteptarea, zeci de mașini încremenite într-un accident monstru, asta e casa ta știam că atunci cînd vorbim sau cînd ne scriem urmele strategiei de supraviețuire pe timpul despărțirii nu dispar cînd vorbești din interiorul așteptării orice deschidere se plătește, a doua zi ești mahmur ca după băutură - tu aștepți, așa că stai la locul tău dacă te apuci să zburzi mîine n-o să poți mișca un deget fără să urli de durere, deci: bine, am treabă acum, hai, mai vorbim, la revedere asta era, nici tu nici eu nu mai puteam deschide ecluza pentru că după ce celălalt ar fi plecat cînd cuvintele lui s-ar fi stins noi am fi muncit o noapte întreagă pentru a ne baricada la loc împotriva potopului ajungi să nu mai poți face asta te dor pur și simplu toate oasele și îi spui în gînd omului pe care îl iubești de ce, de ce mi-ai rupt toate oasele, nu cu supărare pur și simplu ca să mai stăm de vorbă nu știam dacă nu am murit așteptînd dacă așa stăteau lucrurile, atunci așteptarea mea nu mai avea nici un rost puteam să mă ridic și să plec să-mi văd de moarte ca de o mică grădină
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate