"într-o zi, doar mi-a izbucnit în suflet. se juca sub ochii mei ca o lume în lume.
am înțeles brusc
cât de ușor iubim într-o fotografie alb-negru, cu sufletul developat dintr-o dată pe o stradă pustie ca oricare alta
în aceeași secundă
în care eu am amuțit brusc
și ea încă zâmbește.

a crescut, un suflet întreg în omul gol ce eram.
îmi povestea de planete pline de soare și albine, despre fotosinteză și cum ne îndrăgostim doar pentru-a perpetua o specie
și-aș fi vrut să-i strivesc poveștile scurt de pragul buzelor, să-i îngrop cuvintele într-un sărut prea urgent
fără de care
simțeam că locul ăsta, și timpul ăsta, nu mai au, nu mai au niciun rost
și nimic nu mai putea exista, nici măcar ea.

afară plouase și-acum ieșea soarele
era atât de proaspătă încât aș fi vrut s-o respir
atât de nouă în mine încât mă îngrozea
și mă făcea mai fericit decât fusesem vreodată

se pierduse în gânduri, cât de puțin habar avea de destinul ăsta groaznic de ignorant
în fața unor legi propuse și gurvernate de oameni care-mi spuneau că e total
dar total interzis
să-i spun

știi ceva, te simt atât de adânc în mine, atât de brusc
încât tu nu poți fi decât a mea
nu știu cum te voi invita prima dată în oraș, ne vom ține vreodată de mână? sau dacă te va prinde măcar vreo dimineață în patul meu
dar, fiindcă-ai trăit prea total în mine, te voi crește frumos
până când îți va urla în priviri sufletul meu
și te vei îndrăgosti la rândul tău pe când va veni toamna
nici măcar nu trebuie să ai răbdare
am eu.

toate astea mi-au trecut prin cap în nici 5 minute
o priveam mut și ea gravita neștiutoare peste strada pustie
începuse să plouă din nou, și-a mai aprins o țigară și-apoi s-a asasinat gravă în povestea asta cumplită a mea

pur și simplu plecând."