O să rup oasele vântului
cu mâinile transformate în aripi,
să văd aerul cum trece prin ele
ca o ispită cu două fețe
în față cu fantomele din aer
și dispar după colțuri în spatele zidurilor
de ți se strecoară frigul sub piele.

Noaptea-i o fântână huruită
cu întunericul vorbind pietrelor
în groapa unei morți din lipsă de apă.

Dâre reci se furișază prin golul de nervi
se surpă dealurile înmuiate de ploi
fantomele delirează pe străzi
vântul se caută de oase
și nu le mai are.