ROG



Eu încă sunt ca voi, un embrion de viață
eliberat de șantajul unui imperiu fără culori.
Arogant și lacom vânez cu ipocrizie plăceri,
trofee în muzeul amintirilor înrămate
în ovalul virtuților, în colțuroase dureri,
sau doar atârnate de firele unor neuroni.
Uneori, chiar eu îmi sustrag operele vieții
și le fac cadou unor conglomerate de stânci înviate,
unor cirezi de nori imprevizibili și triști,
unor icoane care mă dăruiesc cu spinii insomniilor,
unor efigii de monede prea circulate
și oricui mi-e victimă, pentru pomenire.
Sunt reclamat deseori la porțile luminii,
cu jalnic scheunat sau furie sălbatică,
de fiare sculptate în nisip murdar
că am secat răbdarea unora sau altora,
iscând conflicte la granița dintre imaginar și carne.
Se cere mazilirea mea după cortină,
spre bucuria coloșilor băloși
care antrenează degeaba smerenia rămasă în lavă.
Gropi înfometate și mute așteaptă răbdătoare
podoabele care vociferează războiul iertării.
Rog tăcerea să nu mă uite.