În suflet eu sunt putrezit,

căci nu doresc ca să te uit,

și e nedrept ceea ce-mi ceri,

ca să te pierd, ne știind să speri.

Nădejdi n-avem , nu mai dorim,

și așteptăm ca să murim,

dar din cenușă și păcat,

noi ne iubim cu adevărat.

Orgolioși și plini de dor,

lacrimi se nasc parcă-s izvor,

la viață noi lacăt am pus,

crezând că totul a apus.

Ne rușinăm când ne privim,

și tremurăm când ne zâmbim,

tu crezi că totu-i fără rost,

și de săruturi ținem post.