poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-02-09 | |
În numele iubirii noastre, am clădit o chilie mică,
să avem permanent magnolii pe masă, ah! magnoliile care mi-au secerat avântul, pe când se-așternea crusta moale a singurătății. Doar știam: va veni și vremea când vom îmbătrâni departe unul de altul. Se va găsi unul să spună: „Sunteți pulbere, dragilor, luați-vă gândul, nu veți fi împreună. Doar magnoliile ar mai putea glăsui despre neputință și pierdere”. De-acum, ne-am strâns în cochilie – melci pierduți pe cărare în calea pașilor apăsați, de nu cumva ne vor strivi, mai înainte, vremurile și-n amintirea altora vom fi doar grăunțe care-au visat să încolțească la vreme. Cum n-am putut să ne stingem de tineri, am lăsat steagurile să fluture-n voie, cine știe ce vânt cumsecade le-ndreaptă spre soare, sulițe ascuțite s-atingă zone prealuminate, orizontul în care se scaldă verdele să devină albastru când lacrima se topește în roșul iubirii. Și-atunci, chilia devine un palat de cleștar albastru, cu magnolii pe masă, maci, tuberoze și alte cele; între flori nu se veștejește dragostea noastră, pe tavan, umbrele ne-amintesc de lumină. Dar noi n-avem spaime acum, nici prea multe certitudini; nu privim în pământ, deși pe sus pare să nu mai zboare vreun înger. Când vom ajunge la poalele smereniei, doar atunci vom ști că oriunde ți s-ar fixa privirea, vezi, dintr-odată, și pământul, și cerul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate