poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-02-05 | [Acest text ar trebui citit în francais] | Înscris în bibliotecă de Guy Rancourt
Remuant les fourrés à l’instar d’un lacet,
Marguerite, plus vif que le blanc de ton œil, Plus pincé que tes lèvres et plus violet, Tournoyait et chantait le royal rossignol. Il sourdait de l’herbage, en odeur. Vif-argent Suspendu par la pluie enivrée au bosquet, Taquinant cette écorce, il soufflait; approchant De la bouche il restait sur la tresse, quiet. Quand, passant sur ses yeux une main dont les doigts S’étonnaient, Marguerite aperçut le reflet, Il sembla que, sans force, avaient chu dans le bois, Pluvieux et branchu, l’amazone et l’armet. Et la main à la nuque approchant près de lui, Et de l’autre en arrière elle appuie où gisait, Où pendait, embourbé, l’armet sombre de nuit, Remuant les fourrés à l’instar d’un lacet. 1919 (In Thèmes et variations, 1923)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate