moartea nu ia prizonieri, păpădică,
doar întunecă sufletele
de parcă s-ar scutura corcodușii
într-o liniște săpată cu unghiile

hei! corbii au invadat streșinile și toate celelalte
neliniști: nevermore! te iubesc direct din limfă,
cu toată această înserare și cu restul de frig

păpădică, mai bătrân decât ieri
orașul mă primește tușind ca un fumător înrăit
aici mă așez: e un loc pe care nu-l mai încape
singurătatea,
nici aerul
și numai nimicul

sunt urât,
dezgustat și u-r-â-t
ca o scorbură plină de riduri
moartea nu ia prizonieri
ci doar suflete pe care le fumegă
până la marginea scrumierei

doar lucrurile au memorie și nu pot disloca
decât partea de timp pe care n-o pot cuprinde