Poate că e vina mea că nu port soarele în vene.
Prin plămâni se rotesc stelele pe fire de fum.
În loc de inimă am o lună care deschide lumi
În noaptea din mine. Ochii sunt păsări de noapte.
Încă de dimineață am căutat în tine omul viu
Prin al patrulea perete al ferestrei deschise.
Mi-a spus că nu mai poate să vină azi
Dar poate mâine își va strânge degetele de pe cărți
Și va ploua până în parcul central cu mine.
Þi-am spus de-atâtea ori să nu te mai joci fără mine.
Aș vrea să-ți văd râsul minuțios ca un pepene roșu.
Vreau să fiu acolo când te dor emoțiile, când taci,
Când săruți pe altcineva și când renunți la țigări.
Iubirea ta de lumină îmi trece ca un râu peste piele.
Îmi lasă licurici pe sâni și arsuri pe retină.
Nu te mai văd prin pahare de sticlă, te văd prin mâini.
Încheietura seamănă cu stopul de coniac de pe gâtul tău.
M-am decis să nu mai vorbesc despre tine și-acum
Vorbesc culori în loc de cuvinte. Toți mă privesc
De parcă am o cioară pe umărul drept. Nu mă crezi?
Uite o pană neagră în păr. Hai să plecăm de aici!
Caută și tu un pic de foșnet în liniștea asta.
Uite o cană de ceai și o țigară ca să poți să faci asta.
Trezește-te până nu adoarme luna în mine.