Trebuie să uiți
singur obligă-te s-o faci,
nimeni nu-ți spune cum și de ce.
Viața din obiecte-i iluzie perfidă,
te agăți de o creangă uscată
ca un spânzurat de norocul divin.

Poate reușești pe altă cale
ieșirea din cadavrul în care ai intrat,
cu clipele răsucite de singurătate și depresie.
Ești o mașinărie uzată, aruncată pe maidan,
până se găsește cineva care-i vede rostul,
o meșterește cu pricepere metalică
încât începe viața să curgă din ea
cu o inimă de om.