RUGUL MEU



Luat de liniștea venită în valuri,
ajuns pe insula singurătății mele,
m-am apucat să mă inventariez.
Sunt foarte nemulțumit de întunericul, în variante,
pentru că mi-a ascuns prea multe,
iar stările de lumină mi-au arătat mai mult
decât ochii mei au vrut să vadă.
Mă avertizez că timpul e hoț perfid
și mă va umili, ascuns abuziv în mine,
digerându-mă sadic.
N-am milă de mine și-mi aprind un rug
din senzațiile și imaginile secrete
ascunse înafara timpului,
sedate prin dorința și blândețea mea de călău.
Catarg era chiar chipul tău!
Dar rugul cu flăcările negre, negre
îmi jelesc nenorocirea uitării
care se stinge trosnind în mine,
în liniștea venită în valuri.
Am rămas pâlpâind o candelă
pe insula singurătății mele.
Fitilul erai chiar tu!