tu spui:

uite,
se ia toamna asta rumenă
din cămașa de noapte cadrilată
și se aruncă în cutia cu lei.

(eu te ascult,
mă gândesc că sunt foarte îndrăgostit
de o femeie foarte frumoasă
și zâmbesc.

noi doi
unul lângă altul,
foarte de dimineață.)

tu stai pe marginea patului
între ghioceii albaștri și îți prinzi părul
cu câte o culoare nouă,
cu tot cerul ăsta orange și textil
și îmi spui o poezie
despre o poezie
sau o despre o fotografie.

tu ești plămânul meu exterior
și inima mea următoare
și când nu am cuvintele foarte bine desenate
îmi dai întotdeauna
o stare de umăr
și împing atunci înspre aer
toate lucrurile pe care nu le-am făcut:
șotronul,
creta albastră,
dentistul,
permisul de conducere,
studenția,
și toate celelalte poezii.

hai să dansăm îți spun și dansăm.
în jurul nostru toamnă în dungi.

din cutia cu lei
ies lupi,
intră lupi.

pășim în vârful degetelor
peste frunze uscate
tu în cămașa de noapte foarte cadrilată
eu
în umărul tău
tu în umărul meu
eu ca un plămân tu ca un plămân.

din cutia cu lei
nu se mai aude nimic.

colega noastră de apartament
stinge lumina în pădurea de lângă noi
și o auzim
pășind pe parchetul caju.

totul e ca o piesă de teatru.
undeva după perdele
sunt spectatori
și actorii plătiți să întrețină lumina
și clapele albe
și clapele negre.

noi doi
pe marginea patului
împingem următorul anotimp
în cutia cu lei.

hai să dormim îmi spui
și atunci ridicăm pernele
peste sala întreagă și dormim.

regizorul sforăie
și elefanții care împing
tăcerile afară din suflet
tropăie zgomotoși în bucătărie.