un iris filozofează...

cuvântul atinge acordurile albastre
spre altare
taina dezlegată a iubirii din lumescul dat
dăruiește un inel alb
verbului a exista

decolteul nupțial ca simplă dorință
reține din gândul zăpezii
fulgul ce sărută gerul
desculț în apus prin versuri albe
când dezbrăcat de trecut
rămâne doar timpul
și roata lui

gândul cu plete lungi și încâlcite
joacă dorințe pe tâmplele altor zile
din adânc de călimară filozofia unei iubiri
și perechea unui ecou
se aude...
te iubesc iris într-un Crăciun fericit
într-un alt car de timp
o altă iarnă.