De îmi aud pianul, de mâna dreaptă-mi strânge
Pân’ la durere stânga, de olmul din batist
Mi-l recunosc, de ochiu-mi răsfrânt în sticlă plânge,
De-mi simt în gură fierea, înseamnă că exist?
Și de exist, există ce simțurilor scapă,
Ce se revarsă-n juru-mi din cupa de absint?
Sau lumea îmi ascunde o copie sub pleoapă
Și-n ea din lașitate cu-nchipuiri mă mint?
Mă tullbură-ntrebarea: “De dragostea și ura,
Și Dumnezeu există, pe unde se ascund
De cuget și de suflet?”, dar fi’ndcă-ți văd făptura,
O-aud, o gust, o-adulmec, o pipăi, îmi răspund:
Exist, fiindcă-n sine-mi, Iubito, sunt convins că,
De tu exiști, iubirea ca Dumnezeu există!