La o vioară de sticlă
lumina vibrează pe corzi,
în sunetele-i coapte plutesc
liniile curbe și moi ale gâtului.

Femeia-și revarsă lăuntricul sonor
de mă credeam norul ei de cuvinte,
poemul repetat în memorie
rămas încrustat în auz.

Pe hârtia tăcuă
simțeam litere alunecoase
odată cu nisipul cernut la țărm
pe plaja cu golul din femei înflorind.

Turnurile înclinate
adăugau zâmbete la stele,
un flux boreal
rece se stinge

neîmplinit.