1.
ridic mâinile în dreptul icoanelor tale
iar tu apari în calea mea sfioasă
cumva tristă la picioare și-n zâmbet
pentru dragoste/
cadavrele noastre s-au îmbrăcat elegant pe dinăuntru
doar-doar noaptea ne va prinde îmbrățișați
și va începe în sicrie să ningă


2.
îți datorez tăcere
cărbunele cu care te hrănești din pieptul meu
lucrurile pe care le-am întors în pământ ca să te cunosc
ochii preotului pe care i-am scos din orbite și din întuneric
numai pentru tine
pune-mi întrebări te voi asculta
îți voi împărtăși întrebările mele
iar din întrebările noastre se vor naște oameni


3.
mai rămâi atât te rog rămâi până ce
va crește iarbă din patul nostru
iar moartea va acoperi cearceafurile albe
mai rămâi până ce
ne vom fi sinucis în loc de iertare ca-ntr-o poză alb-negru
cu timpul viu privind și râzând dintr-un colț


4.
tu
poți rupe întunericul din cuvinte
îl poți amuți pe cel ce locuiește cu chirie în mine
dragostea ta este cântecul din capătul unei străzi pustii
ce aduce doctorii la ușa apartamentului meu
tu vii dintr-o amintire de undeva
iar acolo nu moare niciodată nimeni când se respectă sabatul




http://www.youtube.com/watch?v=uSOX7a7UdpA