se poate ca firul ariadnei stie sa toarca
paralela venirii pe lume a clipelor arse-n clepsidre
deodata locul apune cu gust de secara
e verde lumina din ceara
dar nu e destula
cercul interior se inchide cu usi ferecate
de buza uscata din soaptele vremii
posturi inexacte adorm cu marginea vietii intinsa
pe ruguri regale
ce zare nebuna
plangand in opinca visarii
deodata !

imi ridic bratele spre cer in gestul
herculean al ducerii luptei cu focul alb din cuvinte
ma secera marea cu valurile ei nisipoase
ah, cum plange un nuc printre oase
de inima buna !
se sterge hartia de vina e fumul din case
ce ara pamantul cu vocile reci dezvelite din tihna
patrund inegal prin porti
de clepsidre inchise

orbirea ma face sa sorb dintre ganduri
sarpele rege al facerii poftei
carstic desert dezvelit devine motiv
de umbrire cu cercuri ascunse prin varste culese
la coacerea tigrilor de matase
dezvirginat de timp cu lacrimile roase
apun forfecat iarasi de visul ce-mi cerne durerea
in pulsul vointei de floare de colt
secerate-n lumina