Cartea Poemelor

*** 21 ***

Abstract





E ora la care ar trebui sa doarmă; dar, n-o face;

Privește, către ceasul vechi, din perete;

Parcă se-nclină într-o parte;

Îi era teamă, poate de clipa în care realitatea,

Va să se destrame?!

Știa, oare, că focul din vatră mocnește?!

Inodoră, floarea sălbatecă, sclipea în razele lunii,

Prefăcand-o în zână; dar, tace…

Iar când s-apleacă asupra sa,

Îl fura-n lumea viselor sale…

Și e atât de aproape…

Îi simte pulsul, vibrând acolo-n tăcere,

Iar căldura, o atrage;

Ochii, sunt vii, precum doua stele;

Și-l privea, cu drăgălașenia chipului său minunat, de copilă,

Atingându-i inima; cald și rece…







„Oare, de ce și-a lăsat tâmplele, lângă urechea mea?!”

Se întrebase de-odată;

Ar vrea să o strângă în brațe cu putere,

Dară se teme ca nu cumva firavu-i trup, să-l strivească;

Se mulțumește atunci, să ofteze, simțindu-i căldura sufletului ei,

În timp ce-și apropie încet fruntea, cu timiditate,

Adâncindu-se tot mai adânc, între pletele ei,

Precum vântul, în taina nopții,

Printre sălcii… tot mai aproape...







Când totu’ pare atât de adevărat, se întamplă ceva și vezi realitatea;

Ce era cândva atât de cald, acum e așa de rece!

Cumva, când bate vântul, pe pământ, toate firele de iarbă, i s-apleacă

Și nimic nu rezistă, sub suflarea sa…

Iar apa, mereu curge, croindu-și drum, până și-n cele mai dure pietre;

Dar orice-n lumea asta, afla-și-ar locu’; că piatră peste piatră s-a pus,

Ani de-a rândul, când s-a construit fortăreața;

Lama unei sabii, poate fi atât de ascuțită

Încât să taie și o bucată de matase,

În căderea sa lină, spre pământ…

Dar, nu duritatea sa, nici tăișul ei, nu-s cele ce retează,

Ci, viteza cu care perforează aerul…









Pietrele erau atât de frumoase, în locul în care pârâul își întindea brațele!

Aveau atât de multe forme, care mai de care, mai colțuroase,

Extrase din pământul pe care în armonie, trăiau viețuitoarele!

Pe buzele lor, nu se mai zăreau cuvintele, căci se supuneau tăcerii,

În clipele în care se uneau, îmbrățișându-se, în noapte…

Ochii, nu aveau cum să privească întunericul din jur,

Ci doar… lumina din sufletele lor…


©Th3Mirr0r