Căldura mă străpunge prin călcâie;
Pășesc precum fachirii; la amiază
De mine însumi umbra divorțează
Și în zadar o rog să mai rămâie.

Am pulbere în vine; nicio oază
Prin tot deșertul de betoane nu e,
Iar din asfalt ies aburi de tămâie;
E iulie și-n vintre setea-i trează.

Doar noaptea-mi scapă din capcană glezna,
Iar vântu-mi unge tâmplele cu mir;
Doar noaptea, când se urcă-n ceruri bezna

Pământului, pot liber să respir.
E iulie ca o cumplită deznă-
-Dejde a unui muribund emir.