Cartea Poemelor

*** 15 ***

Pe-aceste plaiuri…

[partea a II –a ]




Pe-aceste plaiuri,

Își lăsară o amprentă,

Acei sculptori

Când cu ochii lor de vulturi,

Căutară spre o stâncă

Ce va s-o sfarme-n fel și chip,

Încât să-i dea o formă

Iar ici - colo, pe alocuri,

Să-i aștearnă-n umbre

Pasiunea lor, spre artă

Ce le-ncingea sângele-n vene

Precum jăratecu’, în acele lemne,

De vreme lungă-n sacrificiu,

Ce va-și facă operele, în migală

Spre bucuria celorlalți, când, șlefuite,

Să le vadă

Spre tristețea pietrei, în supliciu

Din zori de zi și până-n sară,

Și al dalților, sleite de puteri

Ce-aveau sa-și odihnească trupurile, ’grămădite

Prin lăcașe ruginite

Un’ se rugau, de mii de ori

Către ciocanele urâte

Ce le priveau cu indignare

De parcă le-ar fi știrbit ceva

Atunci când acel sculptor

Se folosea de ele

Să spargă piatra…

Ah, voi, sculptorilor!

Cu-atâta dăruire

Lucrat-ați cu migală,

Vrând să conduceți spre desăvarșire

Până și urâțenia pietrelor!

Că luat-ați și până cea mai neînsemnată formă

Și ați făcut din ea, o adevărată capodoperă,

De s-au uitat unii către stana de piatră

Ce ședea colo, de timpuri uitată;

Ei, n-au vazut decât o formă pustie

Iar voi, ați făcut-o de-ndată cu mintea

O prea frumoasă statuie

La care toți , aveau s-o privească

Precum un vis, devenit deodată, aievea…

Doar că statuia n-ar fi putut să le vorbească…




©Th3Mirr0r