poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-11-13 | |
La sfârșit ea i-a spus
în prețul acesta vei obține două trei pâini, câteva cutii de suc de mere țigări fine și colecția din 64 din paris match De pe vremea aia Ca și cum tu ai fi un colecționar de obiecte rare Toate perisabile și i-a spus Să dormi pe o pernă cu pene de găscă Să pui beculețe sau leduri în ficusul din care s-au scuturat toate frunzele La prețul ăsta e ca și cum ai merge cu trenul neîncălzit Pe gratis într-o noapte geroasă Tu hotărăști dacă e mai bine să stai toată noaptea în gară în dej Asteptând legătura dinspre simeria și în timpul ăsta vei merge La bărulețul prost luminat să bei o cafea să stai pe o bancă de lemn până când vânzătoarea de la cfr o să se trezească în spatele geamului să-ți vânda alt bilet din acelea care seamănă cu lemnul Pe care o să-l rupi cu nepăsare după ce trece conductorul Sau o să-l păstrezi pentru când o să ajungi în cluj Să-l arunci la gunoi atunci când vei scoate telefonul mobil Ca să mă suni și să-mi spui -- drumul ăsta îl făceam pe autostradă în trei ore am stat pe banchetă alături de o femeie bătrănă care mi-a amintit încontinuu de bunică-mea și-mi povestea că ea și acum face cozonaci de crăciun și nu și-a mai văruit casa de doi ani că nu mai poate Dar anul ăsta a scos totuși linoleumul din bătătură și a mai cârpit, A îndreptat cum se cuvine pereții Iar o fată tânără în față citea basme din andersen Nu știu, dar pe drum, aproape ningea Când am văzut într-o curbă locomotiva și stropii grei, străvezii Alunecând de pe geam Iar șinele erau curate, curate
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate