e un rege barbar, Megașobolanul
care înghite o drăguță
e clipa care nu se anunță
și capul ei e delicios, întocmai,
cum am văzut la Cineva, Hristos,
ce e gelos.
din capul ei răsare generos un creier delicios
și mai rămîne o marmelată (sic)
căci am făcut-o iarăși lată, ca adineaori;
Megașobolan ce-apare-ad-hoc
cu creieri de semidocte în mînă,
pline de rujuri, ce-odată e pe tot globul,
universal, dealtfel.
c-am combinat creieri cu kilogramice rujuri de femei-juvenalice..
pe frunte parc-ar avea o mînă de hipnotizator.
ce a visat, cumva ?
dar creiere creiere multe mînca
îndeosebi de copii
ale căror creiere sunt cenușii
și el le face roșii din nou,
cu rujuri vechi, uitate,
cu ulei în ele, căci și aia-i o meserie,
de a te autoînvesti regele Encefalofil;
grotesc în răutate-i...
și mănînc creieri roșii de copii
date cu ruj la intrarea neintrată de fel
a unui monument istoric numit biserică,
și mă spăl cu el de creier verde ca lipicul.
mănînc un creier roșu din nou,
mai ceva precum culorile roșii ale semafoarelor-rendez-vous.
mănînc un creier galben de copii
plin de hepatii.
care răsaare din întuneric, negru în fapt,
cînd îl iau din mîna unei Steluțe de la Ziare.
ce marfă contrafăcută, am gîndit...
încît mă cred un om împlinit, dat cu gelatină
precum an de an am o motocicletă a mea, ca de sport.
de la un magazin moto,
din care mai mănînc, ca la o aberațiune, un creier verde
de negustor, de mărci germane...
motocicleta aceea e sfîntă, cînd arunc cu creiere de sfînt
pe ea toată, cum pe geam.
și ies din "librărie", gata de dat un tun de 1 an la Teleologie, teleolog de meserie.
căci am o plăcere numai a mea
de a vă arunca creierele pe podea,
de cîine, roșu-stacojiu, pe care
îl iei numai ca o mafie-mafie.