pendula bate-un timp inexistent
curge sînge de văzduh pe foaie
cu el încerc scrie temnița aerului
cuvintele circulă pe contrasens în această lectură a stelelor
pe palma de pămînt ce mă așteaptă au crescut buruieni
plămădesc o lumînare
și le dau foc
că cine știe dacă "după aceea"
îmi va plămădi și mie o lumînare
alteori le usuc bine și le fumez

deodată timpul năvălește prin vene
pînă la o descendență a sufletului
ca un rupe carnea de pe nisipul clepsidrei
zgomotul izgonește tăcerea-n tenebre
omul se ridică din somn
fuge după pîinea pe masă
înhămată la cîini