patruzeci și patru de zile, patruzeci și patru de zei
fiecare cu pretențiile lui să-i închin sânge și speranțe
niciunul n-a fost de partea mea, niciunul nu m-a iubit cât
zeul de mâine
patruzeci și patru de pahare cu partea goală mereu mie –
și obligat să mai zic și mulțumesc…
cealaltă plină zeilor nesătui care tot porunceau: încă, încă!
patruzeci și patru de zile am trăit zadarul cu inima la gât
sustrăgându-mă de la respnsabilități și sfidând
prezumțiile de iubire

fiecare an e o zi - la revelioane dorm total dincolo de adânc
unde nu se plătește chirie sau vamă
doar vara mai trag o raită, ca un satelit în jurul Pământului
căutând fostele mele urme - imaginează-mă ac pe-un vinil zgârâiat

zeul zeilor mă privește (ca un tată ce-și vede fiul apropiindu-se
cu cuțitul în mână) simte că nu sunt în stare să duc gestul până la capăt

nu reacționează la nicio rugăciune mecanică și beteagă - poate pentru că
sunt adresate unor zei nesemnificativi, fabricați din ceară și picături de ulei pe draperii zid
între mine și orizontul iminent…!

zeul zeilor încă mai privește, știe

voi ajunge târziu la conștiința de sine și ex-sine
în acea zi fără mâine prezumțiile de iertare se vor subția alarmant
prezumțiile zilelor deificate artificial și până la refuz,
îmi vor număra fiecare intenție pavatoare de iad
și pentru contribuția mea în acest sens voi fi postum avansat
ori îmbrâncit iarăși în biată alcătuire de om… - cu unii dintre voi mă voi revedea,
de asta se moare fără adio,
pe unii chiar îi voi căra pe umeri ca pe acești patruzeci și patru de zei
și oglinzi

dar mai e până atunci