ascult smokie / cineva îmi spune viața asta are ceva fisuri, eu merg mai departe
fără nici o altă metaforă fără nici o altă unealtă de schimbat cerul / toamna
sau ce mai e de schimbat în lume și cred că:
nu mi-am pierdut niciodată o parte a corpului, în lumea solidificată de care vorbesc
cărțile mele / incantația sângelui / cărți pe care azi nu le mai citește nimeni
- pisicile mele doar fac pișu pe ele -
niciunul dintre oamenii cu care aș mai putea schimba o vorbă, i-aș întreba dacă
au văzut și ei câte o pasăre trecând cu aripile prin pielița aerului sau
vreo zi neapărat transparentă prin care să poți băga mâna după o altă viață
dar nu, oamenii mei sunt / unu / bărbatul cu chipul de-aramă /
bună dimineața domnule și atunci lumea se dizolvă
exact ca în cartea aceea cu doisprezece apostoli
un făt-frumos & o jeanne d’arc, unicul personaj feminin care îmi iese perfect
la interpretare

/ altul / bărbatul cu masca de-argint / tu ai iubit vreodată atat de mult încât
să te duci naibii până la capătul pământului, iar eu râd, râd rămâne și aici vers,
apoi toate aceste cuvinte se împart discontinuu între pașii lui
prin biserică, duminica dimineața, o aripă înscrisă în cerc
și un înger prim

/ alții / oamenii mei de aur / cosițe de aur / ei trec prin mine / oamenii mei prin mine,
pe ora inimii, o chakra a timpului roșietic de toamnă,
ora aceea în plus, dragostea în plus, într-un spațiu continuu și
mai mult ca absent

/ dragostea în minus / un plasture pe sângeria viață / lighioana mea de safir din trupa sfintei vineri
și țâncii lăsați într-un salon de spital fără nicio poveste
ar trebui ca pentru fiecare copil să inventezi o poveste, iar acest rând îmi amintește de
slumdog millionaire filmat în românia / românia și toate oscarurile ei și îmi spun
dincolo de dragoste și moarte, dincolo de plecări și de toate aceste păsări pustii și albe,
îmi spun / dacă mi-aș pierde vreodată un deget voi putea oricând
să-mi pun altul fals, cu pene false, un deget fals cu care
să vă arăt adevărul