Îți scriu pentru Ziua Judecății când morții vor umbla cu viii sau pentru ziua în care o să străbați parcul desfrunzit. Doar tu.



Cel ce a plecat o dată, va pleca la infinit. Cel ce a iubit o dată, va iubi și-n absență așa cum iubești morții și poeții : cu gândul, cu vorba și nu cu fapta, căci niciunii nu sunt pământeni și nu sunt doriți printre ei.



Ți-am adus flori-poeme în număr par și ți-am aprins lumânări-emoții-n suflet și a fost cald o vreme. Și pace. Ți-am pieptenat gândurile și ți le-am aranjat și m-am pus pe mine-oglindă în fața ta ca să-ți arăt ce bine-ți șade cu ele. Ți-am spălat rănile și frustrările și m-am rugat să uiți și să te uiți la mine și nu prin mine către nicăieri, către semilună.



M-au durut irișii tăi și disperarea de a fi om. Ți-am închis ochii și ți-am sărutat fruntea pentru ultima oară înainte să plec. Înainte să pleci.