Sunt puțini cei care pot,
Să nu tânjească după pot,
Să facă diferența între iubire și ură,
S-alerge mereu după căldură.

Nu mă laud că știu să iubesc,
Dar îmi place mereu să mă gândesc
La trecut, prezent și viitor,
Să nu fiu nevoit să strig după ajutor.

Ura încerc s-o ocolesc,
Cu asta întotdeauna mă mândresc,
Să ofer ajutor și să nu aștept nimic,
Am fost învățat să fac asta de mic.

Nu aștept răsplată la un bine făcut,
Îmi place să acționez și să rămân tăcut,
Nu-mi place fala și pot spune c-o detest,
Cum detestă închisoarea omul din arest.

Ura există și oamenii-o știu,
Cel ce o poartă nu pot spune că-i viu,
Cel ce urăște e mort pe jumătate,
Povara asta o va duce-n spate.

Învață să iubești și ura s-o dobori,
Spre omul necăjit mereu să te cobori,
Că nu e bucurie pe lume mai mare,
Decât să faci un bine, fără a te da mare.

Născuți din iubire, nu din ură,
Gândește apoi scoate cuvintele pe gură,
Iubirea lui Dumnezeu față de noi,
Nu se poate măsura p-acest pământ greoi.