de setea istovitoare ascunsă-n cerneala
prelinsă iar și iar în lungi poeme
dacă vrei

te vindec de neiertare
dar iubite
n-o lăsa să coboare asupra noastră
freamătul din ochii ei
ne-ar ciuguli rodul iubirii
la fel cum noaptea mușcă din zi
și nici mii de mâini înfipte în pământ n-o pot opri
la fel cum necunoașterea din ochii tăi
nu poate desena un inorog cu floarea în dinți
pe strada Principală
aduc imaginea din urmă
de voi mai avea putere
să recunoască desenul
pictat anume pentru tine deasupra pernei

te vindec de rănile
pe unde intră nestinghere femeile străzii
odată
de două ori
doar până lângă
ideea de a fi o creație a Lui
nu voi renunța la pașii din față
la timpul de pe margini

odată vindecat
vei alerga zăpăcit
cu iubirea atârnată de un zmeu
alb
"mulțumesc pentru floare"
te va găsi rezemat
de altă poezie