Inseparabili fiind, cu aripi sfinte,
Plutim perfect pe golul absolut
Al întâmplării de la început
Când nu eram decât niște cuvinte,

Pline de sens și pline de speranță
În cartea întâmplării viitoare,
Fără uimirea valului de mare
Ce se apleacă blând într-o balanță.

Suntem un vis al păsării prelungi
Ce una zboară, una și există
Atunci când solitudinea e tristă
Și vrei cu-nverșunare s-o alungi.

Lovim odată aerul, să poarte
Tot ce suntem de nerecunoscut,
Ca un arcaș al marelui trecut,
Când cu săgeata fulgeră departe.

Florina Ladislau