Risipit în mersul lucrurilor, când m-am luminat
toate gândurile mi le-am ordonat,
până la tine să ajungă deplinul
și n-a ajuns.

Apoi m-am convins
că nimic nu poate fi oprit,
totul se reia de la capăt.
Te-am învățat prin cuvinte puține
cum să întreții focul inimii,
Te-am dus la locurile unde se ard vise
și din cenușa lor aruncată
rodește timpul.

Știu că ai înțeles la vreme rostul, în cumpănă
cu privirea piezișă,
cauți în adâncurile tale de nesigursnță.

Cred că nu-i ușor să te retragi ori să revii
în cetatea cu ceasul oprit în turn.
Pornește-l!
Iar zilele rămase nimeni să nu le strice,
picură în clipe surâs și-n ore iubire.