am fost la piață și m-am întors săracă
cu traista plină de semințe
de floarea soarelui
proaspete din ultima revoluție terestră

treptat voi digera
fiecare germene ca pe o întrebare fără răspuns
voi răsufla cu umerii mai ușori

de-o vreme am obosit
de prea multă aducere-aminte
este mai simplu să înghit semințele
cu ochii închiși pe timp de furtună
până când din inimă coboară tunete
lovesc unde doare sau unde nu simt nimic

precum sinucigașii am aflat prea târziu
că sunt totuna cu sângele care pleacă
afară din temniță
am înțeles că timpul se rotește în spirală
șterge încet de sub pleoape
chiar și ultimul chip cioplit