Vorbind cu tine am rămas vrăjită
De prospețimea glasului cel blând,
În care mă simțeam descoperită,
Fără putere, liberă de gând.

Pluteam ușoară, plină de petale,
Când vântul verde mătură pe jos,
Alunecat în blonde rotocoale,
Ca de senin înalt, miraculos.

Simțeam uitarea și primeam în sânge
Sărutul straniu-al celui care cere,
Atât de dulce, ploaie și putere,
Să mă înclin sub sabia ce frânge.

Descoperită mă topesc în iarbă
Și-mi simt genunchii tulburați și goi,
Încât polenul ninge peste noi
Și bucuria trebuie să fiarbă.

Florina Ladislau