Am avut o inimă plină de trifoi și de păpădii.
Se uita în oglindă și-i zâmbea cerul din sânge,
Dar, nu prea era o inimă de băgat în seamă.
Era doar de strâns la piept și de ținut de mână
Să treacă strada.
Era o inimă ca un zmeu zburător în formă de cerc.
Puteai oricând s-o pierzi în văzduh din neatenție.
Am avut o inimă ușoară, plină de susur de ape,
Care-și spăla pletele în roua dimineții și cânta la chitară…
Am avut o inimă ușoară care cânta la chitară.
Și-apoi a venit iarna și inima mea s-a umplut de fulgi.
Fulgii mei calzi care-mi topeau somnul…
Uneori mă opream să plâng, când inima mea era de scrum.
Deși știam că țigara nu arsese până la filtru…
Și câtor culori nu le dădeam alt nume,
Când inima mea era atinsă de soare și de lună.
Mă trezeam noaptea numai ca să râd de mine însămi.
Eram mică și tăcută, cu Carul Mare pe unghii.
Cum să-mi uit inima plină de săruturi?
Roșea și se-ascundea cu fața în pernă.
Știa ce parfum are ventriculul său drept
Și nu voia să-mi spună câte vene și-a sudat de ale lui.
Inima plină de vin și de gust tremura în întuneric
Și fugea de lumină și de oricare altă inimă.
Se mușca pe ea însăși și pulsa strânsă-n cearșafuri
Inima plină de cuvinte vorbea prostii și adevăruri.
Acum tace sau a plecat și mă pot odihni.
Mi-am găsit creierul pus pe gânduri și abătut…
O cere înapoi, dar ea nu vrea să vină.
E o femeie prea orgolioasă să renunțe așa ușor
Și creierul nu știe s-o înțeleagă. El e una cu trupul.
Ea e una cu mine.
Am avut o inimă în mine…