noaptea în care locuiesc
pereții peșterii strigă
din cenușiu și negru
fac tunel prin rocă

am ochii întorși
vizionari prin spațiu
lumina rămâne aceeași
în miezul ei impulsiv
se schimbă fețele timpului
o evoluție neterminată
pe scheletul galaxiei

din trupul de apă
sărac de ură și durere
pământul îmi absoarbe
suflul din fântâna inimii
voi fi secat și livid
deasupra va crește o movilă
și nici o speranță dedesubt