în fiecare noapte alerg
printr-un coșmar care bate
în roz și violet
de la primăvară către toamnă

din trupul meu pierdut
în labirintul dintre sori
viscerele mai sunt bune
doar pentru cuțitul sacrificial
un viitor prezis
ca o placentă nebuloasă
din schelete de frunze

mi-e pieptul plin de stele
gol de durere și sânge
un plasture de lună apasă
inima bătătorită
când voi cădea în țărână
va rămâne un crater deasupra
și niciun scaiete dedesubt

îmbracă-mă Doamne mai degrabă
în glas argintiu de îngeri
să fiu un clopot răsturnat
cu buza către cer