Ziua se stinge, fumegă și duce
Răcoarea toamnei în singurătate,
De parcă-și pune-n vânt, să se usuce,
Hainele vechi și-atât de demodate.

O mângâi moale, să se risipească
În verdele din ochi, de care știe
Că-mi este sora cea duhovnicească
Plină de farmec și melancolie.


Aprind lumină într-un boț de ceară
Și-mi pun pe umeri șalul cel mai fin,
Să mă topesc în lacrima amară
A-ntunecimii timpilor ce vin.

Florina Ladislau