Îmi amintesc,
cum ne lepădam de cuvinte pe aceeași crestătură a dușumelei,
eu,
tu,
incurabili
acoperiți de o pătură bolnavă.
și toata lumea credea că ne iubim.
Și noi eram singuri.

În fiecare pernă,
căutam
dragoste.
Ne trezeam extenuați de dragul ei
numai să adormim iar,
căci ne iubeam în vis,
și o știam doar noi.

Suntem
ca doi străini care se văd pentru prima oară
și-și intuiesc trecutul.
Împreună nu mai avem decât un pat,
în care ne culcăm amintirile,
veghind cu schimbul la căpătâiul lui.