Mă-ncearcă bun un sentiment de toamnă
Cu flori rărite, multe scuturate,
Arzând pe câmp, de parcă mă îndeamnă
Să mi le port în suflet adunate.

Răcoarea nopții o presimt că vine,
Și soarele mai alungit îmi pare,
Căzut pe gânduri, ca o sărutare
Uitată în reflexe opaline.

De ce să fiu atât de-ngândurată
Și de ce vântul scutură secunde?
Ploaia de toamnă n-a fost niciodată
Acolo unde-o simt că se ascunde.

Dar parcă totul mă înalță-n toate,
Jertfă curată pe altarul vieții,
Și-arzând, tresar în ploi adevărate,
Pentru că-n ploaie recunosc poeții.

Florina Ladislau