Fulgera pe cer lumină verde
Aplecată dincolo de timp,
ÃŽn acel fantastic anotimp
Când eram iluzia ce pierde.

Mă știam aceeași visătoare
Și mereu cu pletele în vânt;
Umbră de lumină pe pământ,
Cu iubirea într-o-mbrățișare.

Apele trecute încă poartă
Chipul meu, să poată fi băut,
Cu un rost atât de cunoscut
Pentru înțelegere și soartă.

Fulgeră și plouă în culori
Să dizolve semnele rămase,
Undeva, în volte grațioase,
Și visând degeaba, uneori.

Florina Ladislau