nimeni nu știe de când este în sanatoriu ăsta
singură și retrasă în salonul ei cu perne sfâșiate
cu siguranță a prins zilele când geamurile erau
chituite bine și pădurea nu mușca din subsoluri cu crengile
râul trecea peste bolovani ca o eșarfă briza făcea bulgări de frunze
dacă o întrebi ceva îți spune că este fericită are
un iubit un serviciu o casă (și face un gest cu mâinile
ca și când și-ar pune sare pe o felie de pâine cu unt)
singurul lucru care o deranjează este vântul care
a stins viețile din sanatoriu ca pe niște lumânări de pe tort
îi răstoarnă berea când stă la masă cu prietenii și toți încep să râdă
i-au ieșit vorbe că ar fi neîndemânatică