Atelierul meu mă-nviorează
Și prin culoare, liberă mă face,
Să mă strecor aprinsă, ca o rază,
În pânza infinitului vorace.

Să port tăcută aripa subțire
Când în culoare, când în bucurie
Și să-mi ofer un strop de fericire
Frumosului în care se înscrie.

N-aud nimic și inima îmi cere
Să rup orice senzație de vid
Pentru că sunt lipsită de putere
Și-abia de pot culoarea s-o decid.

Fereastra mă întreabă dacă mâine
Voi fi afară, să mă-ncarc cu viață,
Sau voi trudi la un aluat de pâine
Cu șevaletul stând, și față-n față.

Florina Ladislau