halele obor , piețe pline.
agitație,caniculă.
Șine-ncinse de tramvai
și curg din piele , seve și se scurg
în asflat și în mușchii și ierburile,
crescute pe fața
asfaltului
din
eu.

treci domne pe trecerea alb-neagră
fraiere sînt orb !

ajung mai mult apă decât carne,
mai mult foc decât lumină,
mai mult el decât eu.

Gara de Est, mamă obosită.
și-a privit copiii murind de-un secol.
are doi obraji scobiți în două turnulețe.
ochii închiși. Fraiere sînt orb!!!

pe șinele ruginite,
zac așteptând cuminte ,
vagoane de-un albastru plâns,
plâng și urlă câinii
ca-n Manole meșter.

Ș-aș vrea să plec și să scot din mine,
dorul nebun ce-l port astor ruine.

Dar, Doamne , mai lasă-mi o clipă ochii-n palmă
să-i frâng în mâini și să fac cu ei cruci,
când soarele pe șine moare,
iar eu aștept plângând în rugi
........eram orb , fraiere.