Pe Icar l-am iubit în tăcere,
Iubeam dorul de ducă din el
Și noblețea din trista-i durere,
Peste oameni părea cel mai cel.

I-am dat bolta cerească din mine
Zborul lui să îi pară sublim,
Ochii mei îl zideau în neștire,
Nu iubeam doar un biet anonim.

Pe Icar l-am iubit ca o oarbă
Pătimaș și crezând că e zeu
Era zborul, eu firul de iarbă
Și iubirea un pur elizeu.

Câtă dragoste oarbă-i pe lume
O răsfrânge doar cerul pustiu,
O îneacă doar mări fără nume
Și o iartă doar cei care știu.

Pe Icar l-am iubit prima dată
Pentru zborul pe care l-a frânt
Și în dragostea lui răsturnată
Vedeam cerul cu stele răsfrânt.

Am pictat împreună zenitul
Prin culori rătăceam uneori,
Cu-n sărut închideam răsăritul
Și cu-n zâmbet vesteam primii zori.

Pe Icar l-am iubit într-o doară
Avea stele pe aripi și-am zis
Că-i frumos ca în zbor să îți piară
Necuprinsul și dorul de vis.

Pe Icar am să-l las printre vise
Sau prin cărți rătăcind după zbor,
Cu aripile-n flăcări cuprinse
Și cu inima arsă de dor.