Voi fi nebănuit ca tunetul
aruncat din senin peste case,
ploaie voi fi și furtună
cu cel ce rătăcește cuvântul
în verdele ofilit al trădării.

Chiar aerul primenindu-l,
străluminând coacerea fructului
pus pe o tipsie de lună.

Palmele-mi ude adună sângele
într-un căuș de lumină,
orbitor pe buza unui pahar
unde cade arsă răsuflarea.

Rupt prin semne de întâmplări
mă las purtat de vânt,
ca un cal în creștere sub șa
mai repede decât călărețul.

Am intrarea în ochi
într-un timp curbat de noroc,
un ou brâncușian,
așezat în piața publică
și privesc impasibil universul
cum mă include.