Spitalul nostru e plin de noi,
O lume care moare
Trăindu-și fiecare gest ultim
Cu forța unei explozii nucleare.
Suntem pacienții propriilor noastre sentimente,
Gestionarii unei dureri explicabile,
Proprietarii de drept ai unui diagnostic fatal,
Poate mortal.
Urgența e în noi,
Și nimeni nu vede
Pentru că nimic nu e de văzut.
Doctorii fug speriați
De sentimente fără tratament,
Fără șansă,
Fără timp.
Salvări turbate gonesc nicăieri,
Totul în jur se pierde în alb
Singuri, noi
În fața imposibilului.